Situata in judetul Hunedoara, in apropiere de Petrosani (20 km), la o altitudine de 1445 m,statiunea Straja este locul ideal pentru o vacanta la schi.

In Straja sunt amenajate 7 partii de schi, fiecare fiind echipata cu instalatie de transport pe cablu(teleschi). Patru dintre acestea beneficiaza si de instalatie de nocturna, aceasta facand posibila utilizarea partiilor pana seara tarziu. Partiile sunt in forma de evantai astfel formandu-se suprafete schiabile in lungime de pana la 5 km.

Fiind asezate pe un versant nordic, partiile au zapada din noiembrie pana in aprilie. Datorita numarului mare si a dispunerii lor diferite pe verticala muntelui, la Straja se poate schia chiar si in conditii meteo dificile.

Complexul turistic din statiune este amplasat la o altitudine de 1380 de metri si este format din 210 cabane, case de vacanta, pensiuni si vile. Dintre acestea, 38 sunt omologate cu 1, 2 si 3 stele. In statiune sunt mai multe restaurante si centre pentru inchiriere de echipament de schi. Daca mai ai energie, poti sa te dezlantui seara la discoteca de la marginea partiei.